versul de debut nu există,
dar are ceva din aerul tenorilor
este țeapăn, nu se clintește, când se uită-n jur
e ca un câine de pază, mișcă doar ochii
trupul este gata să fie aruncat în aer
kamikaze pentru poetul
ce de la o vreme nu se mai spală
pe mâini și intră-n mine abrupt
mânjit de oboseală
tatuat cu dimineți dezlipite
de pe marginea caietului
bara trebuie prinsă la timp
nu a fost pudră suficientă nu e o scuză
e timpul să-mi cioplesc muza
să intru în atelier să mai sparg din piatră,
să reiau forma femeii așa cum vor bărbații
prin crăpătura ușii
mă dezbrac de câte un an
îl așeaz ca pe un furou învechit, leneș
lăsându-mi pielea în văzul primilor fulgi
hainele nu mă mai cuprind
pauză, iar am căzut
plec de la masa de scris
am să bat din nou clopotul
între timp păsările călătoare se odihnesc pe retină
unele își fac cuib, rămân peste iarnă, fac pui