E atît de frumos că s-a pus deja ceața
Nimeni nu mai duce mîna la gură, pentru că vorbele pot fi prețioase,
Deși nici unul nu respiră, pentru că respirația poate părea indecentă.
Se mai ridică o mînă, se mai răsfoiește o carte,
Uneori mai fac și eu cîțiva pași prin cameră,
Uneori poate că a fost doar o părere.

Firea lucrurilor țese fire, atît mi-e dat să-ți spun,
Eventual ne vedem la o bere, îți explic, poate pricep și eu.
Se mai întîmplă să-ți cadă carnea de pe tine
Se mai întîmplă că nu poți să bei nici un pahar de apă, așteptînd să se usuce tot
Uneori cobor în gări să mîngîi un cîine
Sau doar să uit că există o destinație,
Dar azi văd numai ochii tăi aproape umezi, nevînați,
Neatinși, doar neștiind să privească,

Uneori nu ai nimic decît un poem, un psalm, sau vezi un pantof,
răsare luna ori doar a picat un zîmbet dintr-o altă vreme,
Nimic nu e sigur, doar un picior iți spune că ai reumatism
nu se moare din asta, dar se șchiopăie, mereu se șchiopăie ,
și nimeni nu va termina poemul asta