aș fi putut să nu mă transform lângă tine
să rămân ternă rece așa cum sunt nesfârșitele ploi
sau năucitoarele mlaștini
dar m-am deschis ca o ușă clarobscură
să nu fii printre cei suferinzi
să nu coboare și în tine șerpii cu dinți

sunt foșnitori oamenii împachetați în bizarerie
tu nu le suporți nebunia
nu le privești noroiul de pe mâini
cum nu mă privești nici pe mine când
întristată de orice trecere a ta prin altă femeie
te întreb despre spațiile mișcătoare
în care nu intrăm amândoi

aș fi putut să nu scot niciun sunet
să rămân ca un copil naiv
să cred în ultimul tău cuvânt
să fac din el un imens carusel
să mă iluzionez iar de la un an la celălalt

oricum plouă cu solitudine peste tot
și ne vom adânci prin grote
eu în sinele meu tu în sinele tău
atât de asemănători încât nu ne vom mai atinge

decât într-o stranie dragoste