Un gând pustiu și un ocean albastru
alături e o carte deschisă la-ntâmplare.
Mă bântuie o briză cu iz de alabastru
Și-un vânt mă taie aspru, rămân fără suflare.

E iarnă iar, iubite, e iarnă și la mare
Eu mai visez la vară; prea iute a trecut
O vară și-ncă una...trecute în visare
Și-o toamnă‘naintată pierdută-n strigăt mut.


Vârtej de gânduri albe, în bucle-amestecate
Șirag de lacrimi grele din suflet izvorând.
Eu ma gândesc la vară, la depărtări abstracte
Și la amurgul grav al gurii fremătând


Departe, către stele privirea se îndreaptă
cărări întortocheate par că-n neant mă cheamă
pe tâmpla mea un gând se scurge-n șoaptă
pe umeri-universul-a poposit de teamă.

Se-ascunde-n mine visul și tremură-n neștire
Alung și amintirea ca pe-o mantie prea grea
Zâmbesc adânc durerii și parcă-mi stă în fire
Să sufăr amintirea sau să mă-mpac cu ea

Iar eu te caut iarăși în orice colț de lume
Întreb pe fiecare de te-a văzut vreodată
Iubirea mea divină,iubire fără nume
De zbucium fără noimă tot eu sunt vinovată