doar strigătul tău se mai aude aici
casele cu frontoane roșii ne privesc prin ploaie amar
trec zilele înspre iarnă hai hui

câte anotimpuri îți acoperă glasul
câte dricuri își latră în poarta lumii tristețea
azi am un singur cer la fereastră
nu e al tău
și nici nu ți-l dau cu împrumut

hai înspre seară să adunăm pietre mici și albe
numai bune de pus în ghetuțele strâmte ale îndepărtărilor noastre

oamenii spun despre mine lucruri ciudate
ce vină am eu
că am rămas purtătorul de cuvânt al norilor gri
și al zăpezilor tale
că nu îmi e frică de întâmplare
că nu îmi e frică de întuneric și nici de însingurare

zâmbetul meu ți se așează pe umăr
te luminează pe dinăuntru
și pleacă apoi mai departe

pe coridor
în seara asta
cât de cuminți vor aștepta
inutil
ghetuțele noastre
orfane

asculta acest text in lectura autoarei