Literatura zace, pe masă, adormită
Un bisturiu, pensete, mașini cu raze X
Ajută-o doctoriță ce scrie, adâncită,
Pe fișa medicală, concluzii, cu un pix:

"O epidermă fină de verbe și-adjective,
Mușchii sunt răsuciți ca semne de-ntrebare
Și-ascuns, în orișicare din fibrele-misive
Palpită-un cord cu vene lungi, de soare

Ochiul e de cerneală și limba - o peniță,
Urechea-i spre-năuntru, scheletul în afară
Și are-o rană-adâncă de parc-o coroniță
Sau coifuri de război fruntea i-o apăsară

Picioarele-s pronume, ca de miriapode
Și coaste arcuite ce par cioplite-n lut
Susțin aripi imense dar, cred eu, incomode
Și un polip benign -gândul ubicuu, mut

Plămânii-s obturați de astre violete...
Simptomele acestea refuză explicatia..."
Timpul, neliniștit, se-agită-n eprubete
Și ea, nelămurită, sistează operația.

Mașinile se-opresc, luminile se sting
Doar doctorița scrie până spre dimineață:
"De-atâta timp încerc și nu pot să disting
De suferă de boală sau suferă de viață..."