îmbolnăvim pământul în sus
cu sunetele noastre căutând dilatate
ecouri printre noi dispuși
în linii și păcate

ne recunoaștem după propriile statui
ca două pietre sărutându-se-n aer
privim ce-a mai rămas din noi
în spațiu' dintre două șoapte

ne uităm răstigniți într-un iris
regăsindu-ne bătrâni prin lifturi
tu cotropind diurnul acesta trist
eu înfrigurându-mă cu fluturi

și trupuri ne vor rezema în aripi
pân-o să atingem pământul sus
îmbolnăviți zâmbind cu rădăcinile tăiate
o să ne atingem tăcuți cu lacrimi

și n-am să-ți spun
și n-am să-ți spun
nici până atunci
că am să iubesc
și după moarte