Ce caut prin piață ca o pensulă de șters virgule
De pe manuscrisul copt al anotimpului,
Printre oameni scoși cu lopata din somn?
Nu se prinde de mine nici o culoare-
Las verdele pătrunjelului, roșul sfeclei de zahăr
Și adun scamele respirărilor din barbă.
Unde să scutur ațele scurte ale vorbelor în doi peri?
Aici lângă cabina telefonică
În care doarme ca într-o vază de sticlă
Femeia cu pulover albastru?
Câinele care i s-a scurs din brațe adulmecă pașii trecătorilor și
Hăpăie din aer muștele amintirilor.
Din receptorul căzut din furcă
Se prelinge măduva conversațiilor sacrificate,
Ca dintr-un os negru.
Asemenea intru în casă: ca în sicriu.
Otrăvesc tăcerea cu sunetele bolborosite ale ceaiului
Iar ploaia vine ca un gropar în orașul mort
Să bată cuie de apă în tabla acoperișelor,