“Noi nu plecăm, noi nu murim!
Noi libertatea ne-o dorim!
Chiar dacă-o fi să ne jertfim.
Un fir de iarbă pe mormânt
Să crească pentru cei ce sunt
Eroii neamului, că-i Sfânt”


Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a și pătruns.
De uiți ușos, ce ești, ce-ai fost,
Laș să trăiești? Nu are rost
Viața pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor de-a pururea și-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu și eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci ați murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmași,
Marșul acelor bravi ostași,
Ce-au respectat un jurământ
Să-și apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnași”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând și… cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ți adresez,
Căci nopți de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă-nchin, mă-aplec ușor,
Trei lacrimi las pe crucea lor.
-Eu n-am uitat cum ați căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră... Un bujor.

Corneliu 22.12.2006