În linii roz și fluturi stacojii
lanul tău de umbre se strecoară,
ceară se scurge pe dinafară
în drumul pe care tu nu mai vii.

Se aude departe, neclară,
o tânguire-n orele târzii.
Bocește toamna în clipe ruginii,
se zbate-ntre frunze ca o fiară.

Mă-mbracă scoarța copacilor morți,
un strai pe care tu nu vrei să-l porți
iar tăcerea ta încă mă doare.

Mă ard rădăcini într-un giulgiu, bolind,
se mai aude doar vântul gonind.
Se scutură tot și tremură tare.