calul alungat din pășunea montană
trage să moară pe marginea drumului
betegit și bătrân
roade coji de pâine din palmele trecătorilor
lacrimile sapă ca un acid
și trupul îi este numai piele și os
dai un telefon la 112
în amurg vor veni să îl ia cu o furgonetă
îl vor prinde ușor
și îl vor înveli cu pături
& privești dealungul anilor
ca un ghem care crește în timp ce se deșiră
al pașilor cu care măsori îndepărtarea de copilărie
când ai trecut cinci dealuri în căruța
la care trăgeau înhămate
un bou și o vacă
până în satul bunicului
în pădure te-a prins ploaia
și nu ai mai avut unde să fugi
în seara aceea decum ai ajuns
ai adormit înfășurat în pături
și nu ți-a mai trebuit demâncare
erai ca un mânz
aveai părinții tineri
și nu credeai în semne
& vorbești la telefon ca într-o păstaie
și vorbele se aștern
în locașuri de gloanțe
ca graurii pe sârma electrică
e deajuns o pală de vânt
și echilibrul se rupe