Cu harpoane arunci
înspre talazuri și haos de cîntec -nemăsurarea

prin noianul de stropi alergând, pe firul rece al apei
ca și cum pe căluțul mării tu ai sui
ca să
nu te poată dosi nici pădurea din miriapodice alge
nici ghiocii spinoși sunând mareea eternă
n-ai hotară să o poți alerga în ham de mătase
glasul ei drog ditirambic de îl găsești
se întoarce flămând alungat în pustie
de ape

mână-te gândul și dorul de-a prinde nebuna sirenă
ce viața ți-o leagă în mrejele cântului ei
când o simți
mușcând tot mai adânc din urechile inimii
nu te mai pot asurzi după ea
flămândele ziduri de ape-tsunami, apărând sirene reale
cuminți