S-au uscat amintirile
cum busuiocul la ferești
prin menta lui subțire
se mai agață iluzoriu
un fir de păianjen
greu cât o speranță
așa așteaptă icoanele
pe după respirări de busuioc
mai învăț și azi,
alb cum alfabetul Morse,
limbajul rar al tăcerii
și ascult pașii văluriți
ai unor vizitatori îndărătnici
nici o prietenie nu-i mai mare
decât singurătatea
în fiecare zi se rupe
un rămășag cu mine însămi
nu credeam să-nvăț
a vorbi tot mai amplu
într-o casă încălzită
la foc de ziare
în praful diluvial
și-au lăsat amprenta tăcerile
țiuie o muzică contemporană
neinvitată
și ceaiul suferă de amintiri
și pâinea cu gust intermediar
oglinda poate fi un răspuns
celor mai răvășitoare neliniști
Soneriei i-au crăpat sinapsele
circuitele curentului au plesnit
a fost pe-aici o feerie fantastică
musafirii au strâns și au plecat
valizele s-au închis ermetic
paharele plesnite s-au furișat
din această casă
debranșată de la știri
cu flori feroce în ghivece minuscule.