- iertare, dacă nu e milenarist. iertare! -

(nu înțeleg ce are (aproape) toată lumea cu rimele. o fi versul alb la modă, libertin și îngăduitor cu exprimarea. și poți face o grămadă de chestii interesante și rapide cu el, care nu ar fi posibile altfel, dar... uneori îmi place să și muncesc. vouă?)

Eu mă pricep să zgândăr în vis, printre ruini,
Rebela plăsmuire a vârstelor de aur
Cu care mă-nfățează al meu copil-balaur
Născut în miez de nopate sub reci și albe mâini.

Mai ne-mplinit ca timpul mă culc pe-un țărm cețos
Ce s-a-ntrupat din mine sub neguri înstelate;
Și fără să-mi schimb glasul rădăcinat, în șoapte,
Zoresc spre culmi tot nalte, cu pasul tot voios.

Astfel robit luminii-nchinate spre amurg
Îmi ispășesc osânda, hoinar prin veșnicie...
Iar viața mi-e nestinsă, precum doresc să fie.

Și-o mai întorn o dată spre râul unde curg,
Amestecate, spaima și jocul laolaltă
Ca nu cumva curajul să-mi sece de pe daltă.

2008.01.02