EURIDICE


În ochii tăi exist-un zeu,
Chemând mereu către adâncuri
Și-aș coborî, precum Orfeu,
Cătând lumina sub pământuri.

Și aș pleca din Paradis,
Urmând îndemnul din chemare,
Sperând să se-mplineasc-un vis
Din nopțile privirii tale.

M-aș transforma-n căutător,
Escaladând ca și Heracles
Munții Caucaz, pentru-acel măr
Ce lumina până la Hades.

De voi găsi un univers,
Necunoscut și nici aieve,
O lume-închisă într-un vers
Șoptit de Creator doar Evei;

Voi absorbi ca năucit
Fluidul irișilor sacri,
Ca un Icar nefericit
Mă voi topi-n lumini de aștri.

Si-o clipă, înghețată-n timp,
Voi crede c-am învins Infernul;
La fel ca zeii în Olimp,
In mine voi simți eternul.

Și-atunci, miraj subpământean,
Euridice va apare,
Plutind încet, către liman,
Urmându-mă, urcând spre zare.

Dar vai, ce efemeră clipă,
Ce-n slăvi ar vrea să mă ridice,
Căzând în hău, cu-a sa aripă,
O pierd, din nou, pe-Euridice.