de cîteva nopți dorm în patul de după sobă.
legenda spune că ar fi cel mai cald pat din casă.
pe căpătîiele lui a zăcut tata
apucînd să-mi recitească pe îndelete cărțile
și sperînd din toată inima ca următoarele să fie
mult mai interesante. Pe patul de după sobă a uitat el
ce e fumatul, aici a tușit-sforăit-horcăit-tresărit,
a polemizat cu fel de fel de vedenii, a înjurat radioul
fiindcă nu-l mai auzea deloc,
a cerut să i se aducă vin și tot aici și-a lăsat
într-o dimineață ploioasă de martie oftatul de pe urmă
după ce eu, cu ocazia unei pastile, îi adusei o cană cu apă –
a băut-o lacom pînă la fund reușind în ultimul moment
să-mi sloboadă din colțul gurii pastila înapoi în palmă.

acum pe patul de după sobă întunericul își deschide
toate catacombele. Pe patul de după sobă, pe patul de noapte,
simt cum îmi apasă pieptul zăpada groasă de pe acoperiș,
zăpadă în care n-a mai rămas nici un firicel de alb,
totul fiind închegat cu întuneric între
pleoapele mele și norii compacți, solid țintuiți de
așchii de meteoriți furioși, de stele satanice,
de zbuciumul celor care au plecat de lîngă sobă
și încă n-au dat de căldura îmbrățișării de dincolo.