da
cred că mai pot gîndi ceva cum s-ar spune
indiferent ce crezi tu venele de la tîmplă
ating pereții ce mă înconjoară cu forța lor brutală
sentimentul de vină față de lume
lumea mărunțită în catastrofe paralele
minusculă ninsoare de vise puzderie de cioburi
strălucesc într-o înrămare pustie trup de oglindă

spaima copilăriei mele lichefiată frivol
mi se scurge printre degete
și nici un strop de durere doar o lungă înstrăinare
ce-mi țiuie în urechi cum se propagă o pleznitură

un personaj creat de mine ce mă cuprinde din cînd în cînd
o fobie apocaliptică altfel de ce aș tăcea cu atita nesimțire

gîndul că trăiesc ori impresia că o duc bine
naiba știe
căci toate se întîmplă cu asentimentul meu

încă nu e întuneric

odată va fi