Tablourile mele nu le terminam niciodată
mai exista câte un loc neconturat
câte o umbră mai prelungită
timpul
le priveam ziua
noaptea
descoperite de la distanță
erau vii
contururile alternanța culorilor
trecerea treptată de la rece la cald
potrivirea sentimentelor cu mimica
personajele mele își purtau viața pe chip
tot ceea ce trăim se imprimă
la început pe partea nevăzută a culorii
pânza albă era spațiul gândurilor mele colorate
la început pe partea nevăzută creionam
în timp din mână ieșeau formele
de la inimă urcând pe fiecare linie de pe față
lumini
umbre cât o viață
din adâncul meu se imprimau portretele înafară
se nășteau unele revoltate
unele zâmbitoare
unele melancolice
unele privind nelămurite venirea lor
din privirea personajelor aduse în mirul sfințit
după o slujbă în culoare
pictura a fost o înființare a nevăzutului în mine
un început de mântuire