sunt chirurgul visului visat cu alții
când termin de amputat rămân singur și râd
n-am afirmat
n-am contestat nimic
am schimbat doar perna unei frunți fără nume

nimeni nu m-a condamnat
juriul știe
fiecare bărbat ucide cu zile în el un copil
așa cum o cultură fără genii
îmbătrânește
rămâne sterilă
și înfiază copiii altor culturi

apoi morii de vânt i se va da foc
o elice de scântei vântura-va chipuri pe cer
lăcrimând fulgi pe termopanul cavourilor
pe parchetul laminat al templelor
ascunzând în altar un cântar

nu sunt nici eu mai bun ca alții
sau atât de puțin încât nu pot spune
mortul din mine a fost uriaș
degeaba îi îmbrăcați hainele
inutil să-i încercați încălțările

poate mai înalt decât un pui de lăcustă
deși n-am sărit niciodată pe umerii avioanelor
în inima căruia oamenii trăiau ca un zvon
ca un recviem cu frică de fulger

de aceea port în buzunarul de la piept o solniță
după ce ating oameni
mă frec cu sare sub unghii

e semn de iarnă sau accident