o singură dată am mușcat mâna stângă
era
nu era a mea
nu mai știu
dar port și astăzi între dinți degete
de aceea pot când mă loviți cu piciorul în gură
să scriu

stau în pantofi ca într-un colac de salvare
prea mulți fac valuri
se pare că m-am mutat în Orașul Înec
sau al pomanagiilor
fiecare
umblă cu mâna dreaptă întinsă
și nu pot
să mă prefac a nu-i vedea și să trec

între ei pot pricepe:
cântecul buzelor mele sună mai bine?
sau doar acoperită cu ceară
sub lumânare
se usucă ofranda bucății de pâine

când nu găsesc apă nu caut la cer
sap mai adânc în mine
spre izvorul din care
asemenea copacilor gemeni
cresc într-o inimă cu două picioare

aș vrea să-i pot apuca de umeri
să-i ridic
să le strig:
nu mai sorbiți apa ce se scurge la canal!
dar eu sunt săgeata cu pene de cal

nu am degete