am auzit cocoșul cântând unei câmpii despărțitoare în ape
case mari unele vechi porți înalte garduri din fier tânăr
oameni mai puțin
un drum lung singur și el printre ai lui
soarele împărțitor trudei ostenind parcă lumina ce taie în două distanțe Kobișnița lui Adam

Nimeni acasă

Câmpia

Punem în gând inima ne e teamă cumva să nu bată
a lătra câinele pietrei
umblă munții curând apelor
nu mai e loc în cimitir la marginea drumului cruci îndemnând

Nimeni acasă

Câmpia

Seara mâncăm carne bem vin și uităm
licuriciul rupe din lanț pe jos se întinde o lumină
cădem în genunchi bâjbâim adunăm în căușul palmelor luminătoarea dar ea se scurge printre degetele noastre împreunat de osoase intrând pământului

Dimineața

Caut în cușca pietrei pun apă în strachină nu cumva să muște absența din nou
fac închinăciune speriat gândesc maicii mele pe unde o fi o lumină dar unde?

Pe cine cauți zice Domnul

Târziu





Negotin- Serbia
28 ianuarie 2007
Valea Timocului