să ne ascundem
în spatele grădinilor noastre era cimitirul bătrânilor
avea iarbă aspră și vișini cruci strâmbe de lemn
bujori și-o biserică
unde se mai rugau doar liliecii
uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare
si fragi
să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem
trebuie să fie înalt mai înalt decât tata
vântul îmi croșeta dantele din păpădii pe rochia scurta
eram desculță aveam
genunchii umezi ca mușuroaiele de furnici
părul mi-l împletise bunica murmurând
același cântec
niciodată până la capăt
cât semeni cu maică-ta zicea
ai ochii ei
eu mă uitam pe furiș la tabloul alb-negru
așezat lângă geam
dacă ești cuminte duminica asta mergem la bâlci
spusese bunicul aprinzându-și țigara
sunt scrâncioburi și vată de zahăr pe băț

tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige
Adinaaa Adinaaaa
ecoul foșnea printre crengi printre cruci
îi răspundea inima locului izbindu-se de colțul seninului
dacă nu or să tacă or să îl sperie pe Dumnezeu
atunci Danu mi-a arătat graurul își lustruia penele
sus pe clopotniță
vezi a venit a venit
ți-am spus eu că e mai înalt decât tata