nu știu dacă există o altă ieșire

dacă ori de câte ori încerci să guști din viață
simți cum îți umblă pe limbă păianjeni
și bei absint să le faci pânza mai comestibilă
să îți placă măcar o dată mirosul putreziciunii
în care se afundă oamenii lucrurile
când provocatorii de suferință și medicii de gardă
nu mai au suficiente pastile pentru ziua de apoi
în care dansează îngerași cloroformizați
năuci în fața instinctelor sadice oho atât de umane

să vină fiarele atunci cu dragostea lor crudă
au colții mai blânzi au măcar decența supraviețuirii
labe moi în care cocoloșesc spaima prăzilor
ele nu știu nimic despre prima lumânare
ultima imagine pe retină cine pe cine plânge
sau cum se poartă doliul întotdeauna la vedere

ce bine de jivine de lighioane de micile orătănii
ce bine să simți doar o descompunere carnală
să vezi lama cuțitului și să nu jelești nicio pierdere
să nu ai neuronii inundați în sânge în limfă în ultima spută
să nu ți se desfășoare viața caleidoscopic halucinant
să nu vezi peștii haotici ai hadesului

să ai focul pe limbă și atât