desculță pe margine de fereastră
cu genunchii la piept
a câta oară
frigul îmi țese rochie albă de noapte
de la umeri până la orizont
ninge cu bumbac
criogenic
tâmplele lui ucid nesomnul în poală
sângele își revarsă mareea cenușie
în jumătatea mea de inimă
mă arunc zâmbind
pasărea intră la loc în mine
apele cresc sub tălpi
întotdeauna am avut zborul
la îndemână
și brațele lui
arcă