Departe-n lumea izolarii
In umbra zidului inalt
Doi ochi in vraja disperarii
Privesc la ceru-nnourat,
Dorind acolo sa gaseasca
Un suflet bun ,un chip frumos,
Putina dragoste fireasca
Un zimbet bun si luminos.
Dar cerul parca nu-i aude
Isi lasa norii tot mai jos ,
Se innegreste zarea lumii
Si orizontul singeros.
Iar in gradina-ntunecoasa
In umbra zidului inalt
Doi ochi albastri se-nspaiminta
Privind in marele neant.
Fiorul tragic al durerii
Si lupta apriga de-a fi,
Desparte marginea tacerii
De treapta vietii de o zi.
Sunt singuri ei in lumea-ntreaga
Doi ochi albastri si tacuti,
Cuprinsi de spaima si de vaga
Umpluti de lacrimi si duruti.