O za din lanțul
ancorei mele s-a rupt
rugina ascunsă
în cuarțul clepsidrei
i-a corodat fibra
până la măduvă
ca două suflete rătăcite
alergăm frenetic spre niciunde
aidoma unei păsări cu aripa frântă
ce speră să mai spintece cerul
tu ești ancora
înfiptă-n reciful inimii pieptului tău
iar eu corabia
pierdută-n azimuturi știrbite
de valuri și umbre
fără opriri
fără porturi
regurgitând cuvinte nerostite
în ochiul umed și trist al uitării.
………………………………..
într-un albastru intens
fierarul din mine
călește-o ancoră în soare
așteptând clipa…