uneori obosești

atunci zgârii prin aerul putred
cauți o poartă deschisă
te transformi într-un canish cu dinții tociți
pe ceafă îți crește o blană
înțesată de purici ai fricii
îi simți cum foșnesc
o armată de bestii
simți noaptea strângându-se cercuri
o haită de lupi cu limbile roșii
cu limbile roșii
cauți o amintire cu miros de bărbat
să te ghemuiești lângă ea
o întâmplare unde să intri pe brânci
timpul devine un stomac de balaur
te lipești cu spinarea de clipă
și-aștepți

ori cauți un om

mergi pe urmele lui
chiar de știi
oamenii niciodată
n-au timp

uneori îți amintești că te-ai îngropat undeva
în pământ nu te afli
în cer cu atât mai puțin
te cauți năuc prin mustrările coapte
pe buzele mamei
într-un ochi prin care te-ai scurs
ca o poveste citită în tren
râcâi flămând
te găsești
ești gol și uscat ca o piele de șarpe

te întinzi peste pietrele reci
și astepți

poate trece Dumnezeu pe acolo

poate trece un om

poate trece
un tren