Îmi șterg lacrimi de sânge cu ștergarul de cânepă,
Așa cum Îți ștergi roua din iarbă cu diminețile.

Tron se numește scaunul împăratului,
Cela ce domnește în necuprins și imaginar.
La noi, însă, între țărani și păstori,
Odată cu trecerea din viață în moarte,
Tronul devine strălucire și libertate,
Iar sicriul, îngrădire, slujire, eternitate.

De aceea, românii numesc sicriul tron.

Bătătură se numește pământul moștenit,
Cel care e muncit din străbuni și a rodit.
La noi, însă, între țărani și păstori,
Odată cu trecerea din viață în moarte,
Bătătura este pielea tăbăcită din palmă,
Aspră urmă a muncii, sudoare, sudalmă.

De aceea, românii numesc bătătura muncă.

Răsărit se numește în orizont lumina,
Cerbul în stânci, firul ierbii și zâmbetul tău.
La noi, însă, între țărani și păstori,
Odată cu trecerea din viață în moarte,
Răsărit este grâul ce a înfrățit și înmulțit,
Judecata de Apoi și pâinea ce s-a sfințit.

De aceea, românii numesc răsăritul început.