copile,
deși nu știi
să-ți pronunți numele încă,
nici
să ții bine o undiță-n mână,

habar n-am
cum ai reușit
să urci scările
și să stai pe marginea lunii,

îndreptându-ți tălpile
spre mine,

în timp ce-mi cădeau
atâtea zăpezi
sub piele,

iar inima mea
se deschidea larg,
ca o poartă
savurându-ți nada…