Parcă să scriu poezie
Câte-o dată noaptea-mi vine.
Somnul piere de la sine,
Luna nu mă sperie.
Să-l citesc din nou pe Blaga
În suflet cu-al meu Stănescu,
Să-nțeleg cum "umblă cerbii"
Și cum plânge Eminescu.

Într-o lume de mistere
Ce se-nchid mereu în sine,
Eu, arheolog de astre,
Cerc să le îngrop în mine.

Mi le-a scris demult bunicul
În caietul prăfuit...
Nu le-a înțeles copilul
Dar tânăra le-a-ndrăgit.
Știu că el avea știința;
Oare eu să am talentul?!?!?
De-ar trăi mi-ar da sentința
Și nu cred că ar fi "Pentru!"

Dar ce pot să fac...eu caut!
Vorbele el le-a sădit.
El mi-a lăsat biblioteca,
Manuscrisul învechit...
Și pierzându-mă în ele
Tot încerc să mă descopăr,
Mă hrănesc cu praf de stele
Și cu file mă acopăr.