rânduit în pântec
printre tăceri și
prea multe nopți
am tăcut
pentru că
n-am fost strigat

(oricum nu știam cum mă cheamă)

deși vin odată
cu ultimele zvâcniri
care ard sub un nume
eu nu pot fi strigat...

doar după eliberare
mama visează frumos
la un nume
nici nu respiră
îmi apasă buzele
cu teamă
tremură
râde și
tace...

nu mă strigă

dintr-un colț
ceva mai încolo
privește tata.