(primele două versuri lipsesc)
mi-am dat jos bijuteriile cele mai de preț
am oprit doar două tinichele să-mi zornăie
prin inimă ca un puls ruginit
mi-am dat jos și minciunile
vreau repede să beau ceva
deja mă ard obiceiurile tale
de a mă reînnoi mereu
(lacună)
am adunat de la răsărit până la apus
pietre să le așez în jurul tău
ca un zid de apărare împotriva pământenilor
sau poate ca o scobitură-n pământ
unde să te chem și să-ți dau foc
(el ține o cupă în mână)
orice cuvânt la atingerea ta
se divide în două păcate
precum alfabetul fără vocale
(listă de zei)
văd în tine 90 de camere
ca un palat regal
niciodată nu voi putea dormi în vreuna
de când am văzut pe furiș colțul cel mai sălbatic
unde toate târâtoarele îți pronunță sângele
(îmi risc respirația)
m-arunc de pe coastă
poate găsesc un loc pentru noi doi