mă deprimă zâmbetul tău
ca o injecție cu morfină
într-o venă prea des folosită
senzația acestei debile fericiri
resorbindu-se în pieptul meu
și toti pruncii care așteaptă
să-și facă drum spre țâțele tale
ca niște militari desfrânați

acum când singurătatea își asmute câinii
pe urmele noastre mirosind încă a patimă
visez că te-ai îndrăgostit din nou
și toți bărbații beau șampanie
din pantofii tăi demodați
îmi imaginez cum încă dansezi
admirând aura proiectată de sfinți
pe tapetul decolorat al unui bar de noapte
că îți desfaci picioarele
apoi încremenești
ca o floare din plastic

prin plămânii mei găuriți de tutun
respiră doar plăcerea nomadă a nopților
toate drumurile acestea alunecoase
pe care patinăm de la o vreme
atât de atenți la detalii