Porumbeilor nu le este frică de înălțime?
Bat din aripi terifiant de înțelept,
Se zbat ca șoarecii în labirintul creației,
Se întrec în neologismele
Zborului.
Porumbeii sunt albi, roșii sau vișinii?
Porumbeii sunt totul,
Totul zborului,
Frica norilor,
Frica zorilor.
Porumbei sunt un fel de catifea
Și sunt speriați de întunericul înălțimilor.
Porumbei sunt totul.
Câini latră porumbei,
Pentru că nu vorbesc porumbeleasca,
Oamenii latra porumbei,
Pentru că nu vorbesc porumbeleasca,
Și atunci,
Oamenii mănâncă porumbei
Pentru că nu îi înțeleg,
Dar câini nu,
Ei nu îi mănâncă,
Deși nu îi înțeleg,
suferă alături de ei,
Că sunt suflete rupte din suflet,
Nu ca oamenii-câini dorind suflet de porumbel...
Oamenii latră porumbei,
Iar câini latră oameni.
Porumbei sunt de catifea,
Și plutesc în grijea norilor.
Câteodată,
Plouă cu porumbei,
Dar oamenii nu îi văd,
Îi latră,
Iar câini îi iubesc
Șoptindu-le,
Iar oamenii îi dez-pănează
Lovindu-le,
Sau
Cel mult
Îi mănâncă.
Plouă cu porumbei peste sufletele noastre,
Plouă catifelat
Și,
Se îngână
Grângurind,
Noaptea cu ziua.
Plouă,
Cu catifeaua porumbeilor,
Vișinie...