semănăm tot mai mult cu o peșteră
unde s-au cuibărit liliecii

ori cu două vapoare lunecând în derivă pe-o mare
în formă de clopot
acul busolei ne izbește de sticla pereților
ecoul se îngroapă de viu în recifuri
sirenele și-au despletit glasul
iar farul cetății nu se mai vede

corul repetă
nu
se
mai
vede
nu se mai
ve...

cu sângele surd
intonăm diminețile de la capăt
până când lumina se dărâmă-ntre noi
a venit primăvara
rostesc buzele mele de lut
toți poeții scriu despre asta
în curând vor trece ploi cu tălpile abur
scuturându-și fustele grele prin piețe
mugurii vor stoarce amiaza în cupe de jad
castanii vor înălța umbrare iubirilor

sub clopot rupem tăcerea în două
ca pe o pâine coaptă la piept

adorm
și aștept să visez că voi țese
covoare de fluturi