agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-17 | [This text should be read in romana] |
într-o oarecare zi de primăvară
către ceasurile amiezii poetul se îmbrăcă în costumul cel bun își încălță pantofii de lac deschise fereastra o închise la loc strănută înciudat apoi cu o reală teamă de viitor adormi în aurita sa colivie fără să mai spună nimic poetul visa prin somnul lui treceau legănându-se cu timiditate balerine fosforescente fel de fel de lucruri și întâmplări zburau prin aerul colorat în nuanțe aprinse de roșu la marginea târgului de provincie poetul nostru arunca de zor cu pietricele spre norii mici grăsuni și enervanți care defilau fără să îi dea vreo importanță înspre seară ieșea cu o stropitoare în mână să ude straturile de roșii ceapă verde și pătrunjel din micuța grădină a casei sale fluiera atunci un cântecel vechi dar foarte frumos pe care îl scrisese în copilăria sa noaptea conform uzanțelor poetul nostru intra în câteo poezie și nu mai ieșea de acolo până a doua zi la amiază când se îmbrăca în costumul cel bun își încălța pantofii de lac deschidea fereastra o închidea la loc strănuta înciudat și apoi adormea în aurita sa colivie fără să mai spună nimic știa el că atunci când va muri locuitorii micului târg de provincie îi vor inventa desigur o viață de toată frumusețea ascultă poezia în lectura autoarei
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy