mă înghesui sub umbră
și privesc...

uneori nu merit
nici să calc peste iarbă
pentru că deseori trec grăbit
să redescopăr iubirea

știu că gesturile
sunt lucruri simple
pe lângă care trec
în fiecare zi
interpretând viața
și atunci mă îmbolnăvesc
de mine...
privesc atent și tremur
ca un vampir fără frică
deși nici nu știu
ce se întâmplă
poate am nevoie
de încredere
ori de o clipă
prin care să respir
sau poate de înțelegere și
un pic de fericire...

nu nu mai vreau să aștept
și nu mai vresa nici răni
sângele bolborosește în vene
în trecere timpul
imi nuielează privirea
nu doare dar sufăr și tac...

din punct de vedere filozofic
viața nu-mi aparține
și în definitiv sinuciderea
oferă plăcerea unui orgasm

oricine poate înfrunta un gând
mințindu-se...

dar ce mai contează o atingere
când privirea digeră un trup