m-au lăsat de capul meu poate și-au turnat
prea mult alcool în gâtlej poate s-au dus la țară prin glod
poate au hotărât să nu-mi bată la ușă să nu apară
obosiți în fața mea
îmi petrec în liniște noaptea de mai aprind lampa
filamentul încins luminează cănile
aranjate pe masă cu fundul în sus, blidele și cuțitul de bucătărie tocit
cu care m-am chinuit să tai niște pulpe
lampa nu are abajur o să-mi cumpăr unul
de culoarea laptelui o să mă uit drept în ochii țânțarului
vrei să mă piști vrei să-mi strici noaptea de mai
după atâta poezie franceză citită în original
crezi că te voi lăsa să-mi sugi sângele mai roșu
decât toate lalelele luate la un loc?
ieși afară, poftim, ți-am deschis geamul
pândește-i pe cei doi tineri de pe bancă
sărutul lor va dura minute în șir
vei izbuti să le străpungi pielea cu trompa
a, te temi să nu te ude ploaia
ai auzit și tu răpăitul
nu știam că ai urechi
unde sunt urechile tale?
resemnează-te nu bâzâi nu ești primul
pe care l-am plesnit cu o mișcare bine calculată
neamul tău se va înmulți și răsînmulți după noaptea
asta ploioasă
apuc țeva e caldă în cadă îmi vor veni alte versuri
femeia lunecoasă din baia plină cu aburi sunt eu
va mai curge multă apă rece din ceruri până se va lumina
de ziuă