Cerul cârpit cu nori
pe la colțuri
sângerează
tăcând
ca o eliberare
pământul trosnește
sub bulbi
răzvrătiți
pașii își fixează mersul
pe începutul din zi

iarba își desface pieptul
ca pe o eșarfă

din mine cresc umbre
suficient de mari încât
să odihnească drumul

trupul ca un luminiș
inviorează tăceri...