am inima învelită în lacrimă
dar e cădere de vânt printre ploi
puțin mai departe o lebădă
își desprinde din alb
atât cât să ne iertăm vorbele
între mine și tine tac viorile clipei
așternuți peste vise
prinși în inelul ce strânge lumea
de la un capăt la loc
să trecem desculți
unul din altul

am privirea lipită de sufletul tău
fuioare de flori în furtună
îmi picură cer
cât vulcani de săruturi
amor mă străbate
din oase până la ruga dintâi
fără litere

am venit împreună
să bem apa sfințită a clipei
ne-am uscat acum ne umplem
cu pașii de lună pe alei înțelepte
tăcuți dar nestinși
cercuri pătrunse unul în altul
până la măduvă

ruguri electrice sub cer înverzit