pășesc
țin răsăritul între dinți
pai într-o gură scufundată sub ploaie
ce nucă tare creierul
în miezul său
sămânța unui gând deschide geamuri

vântul epilează plopii fără soț de puf
par mai înalți și mai slabi
n-ai mai crescut nici n-ai mai ajuns
să mergi pe vârfurile lor ca pe scara pisicii

între ei
și-au întins paingii pânzele
corăbii fără drum dosesc în magazii uscatul
cei mai buni marinari – gospodinele
iată-le
cu ochi somnoroși aerisind lenjeria de piele

în jurul aurului muștele au dat năvală
lăcomia are aripi și-i verde
n-am bani de insecticid îmi spun
dar cu o pensulă
aș putea vopsi
și bancomate și uși cu fotocelulă și carduri

doar pentru dinți ai nevoie de-un clește
și brațe cu râs de copil ca ale lui popey
du-te la crematoriu trage în piept
acele trupuri ce nu s-au dorit hrană

spune-i cenușii: ridică-te și umblă
vei vedea
că ploaia nu însuflețește jarul