vede capcane la tot pasul: oameni înguști
De care nu poți să mai treci,
Colivii cu gura deschisă îl cheamă pe nume.
Dă din picioare înapoi și înainte ca trăpașii în loc
Până cad sfinți din icoane pe jos și îl înjură.
Își presează ficații de spătarele băncilor din parcuri
Să-i sară ca niște pioneze vinete grijile zilei.
Cu tacul artileristului își îndeasă pe gât iarbă de mare și câlți
Pentru o digestie mai lungă decât hibernarea-
I-au dispărut plăcerile simple:
Poate să-și coasă buzele, să-și piseze molarii-
Nimeni nu-l mai întreabă nimic.
Colecționar de vitralii, calcă pe sunete ca pe sticlă.
Se strecoară printre aplauzele porumbeilor
Și donează elogii pensionarilor atârnați de ziar ca cheile în brelocuri-
Își împrăștie ultimele firimituri de prestanță pe alei adumbrite
Fără să declare la fisc nodul feroviar din gât
Și durerea de ceafă care îl scoate din casă ca pe un pui de pisică.
Omul de pluș trăiește periculos, prea mult se complică.
Ia viața cum e și o îmbracă pe dos.