nu știu cât de mult
îmi doresc să calc
prin lumină

clipesc des parcă
n-aș mai avea
nevoie de lumină
nici măcar atât cât
să trec dimineața
prin mine
când răsăritul
se deschide în cercuri
și albul luminii o ia înainte
fug, fug printre gânduri
dar nu mă pot desprinde

oricum râmân tot eu
cu amprentele lipite pe timp
și n-aș fi singurul care
poate trăi într-un carusel
sub care pulsează sângele lui tata
tatuat pe numele meu
până când
locul de unde am venit
mă va chema înapoi...

nu știu cât de mult îmi doresc