a doua zi nu mai erai
scaunul brusc fusese mâncat de carii
păianjenii îți luaseră locul
venisei în treacăt ca un oaspete neanunțat
pe care nu știi unde să-l așezi

totul era la întâmplare
zațul nespălat de ceva vreme
stătea nestingherit peste ziua de ieri
care încă mai dormea în patul meu
până și eu eram alta
când sunt singură nu-ți doresc să mă vezi
am o formă ambiguă

împrăștiată ca niște cărți de joc, pot fi oricine
bucăți de puzzle căzute prin toate camerele
așteaptă să fie așezate corect
și dacă da și dacă nu
parcă mă întorc pe dos
să-mi curăț sângele

pe aceeași oglindă mi-am scris numele
prin care autostrada se reflectă
am să număr mașini
până îmi spui: la revedere străino
am să mai vin să-ți mai ghicesc în aripi
peste un secol, două
iar eu am să stau nemișcată în patul meu
straturi, straturi