nicio păsăre nu-și face cuib în preajma ta
te-ai întrebat de ce
toate se rotesc, se rotesc
ar înnopta pe brațele tale
dar sunt prea tăcute
așa că își duc mai departe tristețea în plisc
către un pământ necunoscut

un continent cu o singură formă de relief
pe care l-aș recunoaște imediat după
mișcările seismice ale umerilor

inima ta are un strat de cărămidă arsă
o ramă de lemn și-o singură fereastră
pare o locuință lacustră
în care mi-ar plăcea să stau mult timp

am atâtea să-ți spun
la mine e cald, furtună și praf
nu pot pleca în larg

de câteva mii de ani îți ating spatele
seamănă cu zidul ce apără templul lui Amon
multe inscripții de netrecut
cuvintele zeificate până la oase
încă așteaptă să le iau cu mine

uneori îmi e frică că velele s-ar putea rupe
și aș rămâne-n derivă în mâinile tale