între ziduri nepăsătoare
au scos capul
puii de curcubeu ce-au stârnit dintotdeauna glasuri vesele de copii;
până azi.

i-au cernut bucurii sparte,
i-au împins la război orizonturi ce veneau dintr-o inimă rănită și neîmplinită.

pe faleze îmbibate în vopsea de culoarea unui vis palid,
i-am ajuns din urmă și-am ridicat steagul iubirii,
unei iubiri neînțelese de atâta lume.

am îmbrățișat împreună luna;
eu pentru că mi-a salvat primăvara vieții,
ei săturați de atâta sânge pe drum.

după secole încă gem oase
deaasupra unui cer nesigur ce ne avertizează uneori
lansând fulgere de mărimea unui zâmbet sincer,
tunete cât o lovitură de palmă pe-un obraz neascultător.

o lume fuge, dar încotro?
inimi ce aleargă pe străzi măturate cu grijă,
viață neprețuită
deasupra unor morminte ce aduc o pace ieftină.

ignoranța și tăcere.