atunci, târziu,
când ți-ai văzut menirea
pe treptele-iluzii din umbrele de seară,
ți-ai tras de dinlăuntru în afară
un index pentru zar
și-o lotcă pentru iară



anul aleargă nebun prin tăcere și fum
la un kilometru de cetate
s-au spart cerurile
și voi v-ați întâlnit în cuvinte...



... doi corbi ințelepți ciuguleau din capul umbrei tale... apoi au încercat să-ți învețe umbra să zboare.... dar ea, încăpățânată, s-a lipit de șoaptele mele, în vreme ce capul s-a amestecat cu zburătoarele, în căutarea câinelui andaluz. în clipa care zboară spre amânat trecut ai pus un ultim dor a cântec și-a-nceput. gravurile gemene au început să-ți semene...



pâna când
n-ai învățat
să trăiești
fără întrebări
n-ai să înțelegi
cum poți
să arzi fără fum
încă nu ți-am zis
cum se sparge de vis
un gând
cât o lacrimă
cum amintirea
se schimbă
în viitor trecut



Constanța, 24 iunie, 2008