își caută în cruce de vise coloana în patru
ce păcat că nu sunt pictor și nici măcar poet
îmi picură printre degete visoculorile
cuvintele își iau cerul împătimite de zbor
criptograme mici
răzvrătite zburînd prea albastrului
p(r)e semne pe degete mirate azurul lunecîndu-și pielea
sunetelor învălmășite
oda dreptului comun la privire
lumi peste lumi peste lumi suprapuse
văluri transparente
claritate lipicioasă insinuată în materialitatea iubirii
lascivă ilicită deocheată convalescentă de ireal
tremurătoare lumina lingînd firavele oase
coloana vertebrală a trestiei
verdeo verdeo
printre degete îți curg pătrate tremurătoare
alb negru negru alb
tabla de șah în planul secund urlă regizorul
realitatea e o alegorie ciudată
ba nu... o parodie murmură figuranții orbi
am spus
la dreapta dreptunghiurile de beton
la stînga stivuiți pătrate de cărămidă
roșii doar cercurile spînzurate de grinda glazurată a gîndurilor
central foarte central
pe linia vieții tramvaiele
și peste ele cortina străvezie
dincolo de ea ceea ce este
și nu se mai poate spune deja
altcumva
decît în netimpul și nespațiul natural al acasei
ardorii verzi
acolo în fundal
planul ridicat deasupra brazilor
lăsați caii liberi la pas
180 de grade