nu știu ce mă ține legat de zidul din sticlă
vreau să așez lângă tine idei înrămate
neliniște
până când voi fi aici ancorat între ore
plin de imaginații fantezii
sondând la infinit în adâncul fântânii cu versuri
în fața mea nicio poartă din deschiderile posibile
nimic nu se clatină oricâte iluzii-mi cresc
n-am renunțat la nicio iubire
sunt asemeni unui pictor fără succes
cu ulei proaspăt pe degete
din pântecul unui colț de lume virgină
întind pânza lipesc lumea imaginară cu aracet
pun pielea sângele peste cleiul din oase
culorile nemaivăzute
perspectiva planurile
umplu locurile mate
expun tablourile
răsuflu împăcat
privindu-mi mereu ideile plutind printre nori albi
poate de undeva o voce
un îndemn prietenesc
o întrebare
am să dau primul tablou fără preț
nu-mi doresc decât să se oprească un trecător
să-și recunoască o parte din gânduri
să-mi spună vezi am găsit în locul ăsta
aici e casa mea
de unde ai știut