Mă-neacă durerea și nu-nțelege nimeni
Că urlă în mine dorința de a fi cu un rost.
Se sparge tăcerea și curg numai lacrimi,
Cuvintele-mi sunt monștrii ce caut-adăpost.

Nimic nu m-atrage, nimic nu-mi convine,
Se zvârcolește în mine lacoma tăcere
Și-ndur neputința timpului trecut,
A faptelor atinse de-un gând mult prea surd.

Galbene-ntrebări se preumblă agale,
Insistă să afle ce cale voi urma;
Mă-ntunecă prezentul cu acțiuni duale,
Viitorul și calea să n-o pot afla.